|
Sarea si un crampei de
istorie
România
este spatiul cel mai favorizat de pe glob, atît
în ce priveste cantitatea de sare, cît
si calitatea sarii si mai ales prezenta unor masive
de sare la suprafata solului.
Ca un corolar al fiziologiei umane,
viata de tip uman nu a putut aparea decît
într-un spatiu cu surse de sodiu la îndemâna.
În Europa nu a existat decît un singur
astfel de spatiu, cel Carpatic, leaganul civilizatiei
europene.
Înca din Neolitic în
curtea fiecarui taran exista un bolovan de sare
pe care, când se-ntorceau de la câmp,
vaca, oaia etc. îl lingeau, luându-si
ratia de sodiu pe care le-o cerea organismul.
Când plecau în transhumanta cu turmele
de oi, la iernatic, ciobanii carpatici duceau
cu ei, pe magarusi, cantitati suficiente de sare
pentru ei si pentru oi, ca sa le ajunga pîna-n
primavara, pîna la revenirea acasa, în
Carpati, singura sursa de sare la suprafata în
tot spatiul transhumant pericarpatic.
Am retine atentia asupra unui fapt
deosebit de important pentru istoria Europei care
n-a fost înca mentionat: au existat salase
ale pastorilor valahi în spatiul din Nordul
Marii Negre, pîna-n Caucaz, în Peninsula
Balcanica, pîna la Marea Egee si Marea de
Marmara, în Iliria si Panonia, pîna
la Marea Adriatica, de unde primavara turmele
reveneau în Carpati. În toate spatiile
circumcarpatice mentionate mai sus nu exista sare
la suprafata, de aceea, la fiecare plecare, în
transhumanta, toamna, pastorii luau cu ei sarea
trebuincioasa pîna la revenirea în
Carpati, în solnita Europei.
Nu exista, si nu era posibila, o
transhumanta inversa, din aceste zone adiacente
spre Carpati, pentru ca nimic nu putea veni din
zone fara sare, unde, înainte de stabilirea
unor drumuri ale sarii, pentru aprovizionarea
continua cu sare, nici oamenii, nici animalele
lor nu puteau dainui.
Oaia a fost domesticita, în
Spatiul Carpatic, înca în Mezolitic,
cu circa 10 000 ani în urma, de unde s-a
raspândit prin astfel de pendulari periodice,
la început, neaparat cu samarii doldora
de sare carata pe magarusi.
Necesarul minim de sare este stabilit
astfel, în lucrarile de specialitate: 1g/zi
la copii sub un an, 10 g/zi la cei între
1 si 14 ani, 25 g/zi la adulti, la munca usoara,
si 35 g/zi la munca grea, în zona temperata.
Cifrele medii de consum de sare
variaza de la tara la tara. În practica
rezulta o cantitate medie de cca 7,5 kg/an.persoana.
Pentru animale sînt necesare:
10-30 g/zi de vaca care de lapte (în ultima
vreme se prefera furaje sarate), 7-15 g/zi de
oaie, 5-10 g/zi porc etc.
În industria alimentara se
folosesc: 2-2,5% sare la unt si margarina, 1,75-3,25%
la brânzeturi, 1,5-2% la legume conservate,
3-20% la legume murate, 2-6% la mezeluri si carne
conservata, 10-30% pentru conservarea pestelui
etc.
Din cifrele de mai sus (12) rezulta
ca pentru existenta fizica (!) a oricarui grup
uman sînt indispensabile mari cantitati
de sare..
De asemenea, trebuie retinut ca,
pîna la aparitia frigiderelor, mari cantitati
de sare erau folosite pentru conservarea alimentelor.
Eminentul antropolog român
Dr. Dardu Nicolaescu-Plopsor, într-un interviu
(v. “Magazin” nr. 33 din 13 august 1983,
p. 7) arata: Sarea a fost dintotdeauna folosita
de om în alimentatie. O dovada indirecta
a acestei supozitii o constituie, dupa unii oameni
de stiinta, faptul ca asezarile omenesti cele
mai vechi se regasesc, de regula, pe vai si NUMAI
ÎN APROPIEREA IMEDIATA A UNOR MASIVE DE
SARE.
Aceasta mentiune a regretatului
Dardu Nicolaescu-Plopsor, referitoare la asezarile
umane d i n C a r p a t i, c o i n c i d e p î
n a l a i d e n t i t a t e c u r e l a t a r
i l e l u i H e r o d o t (sec. V î.e.n)
care, în Cartea IV § CLXXXI - CLXXXV,
pomeneste diverse populatii vietuind lânga
un deal de sare si un izvor de apa.
În interviul citat, Dardu
Plopsor continua: Asemenea constatari au îndemnat
o serie de cercetatori sa avanseze ideea ca, în
procesul evolutiei hominizilor spre om, consumul
de sare ar fi jucat un rol important.
Într-adevar, în aria
Culturii Cucuteni (mileniul IV î.e.n), între
asezarile neolitice de la Tîrpesti si Tolici,
în padurea Toliciului, s-au descoperit cîteva
izvoare de apa sarata, cunoscute si folosite înca
în Precucuteni III. Descoperiri asemanatoare
s-au facut si în alte zone ale Culturii
Cucuteni, dar si în Cultura Cris (cca 5000
î.e.n.). Pentru surse a se vedea Revista
"Getica", 1-2/1992, p. 56.
În acest context, nu trebuie
sa mire ca cele mai vechi urme materiale (diafize
de tibie si de femur apartinînd unui hominid)
de acum cca 1 800 000 - 2 000 000 ani au fost
descoperite în Spatiul Carpatic, pe malul
Lacului Getic, pe teritoriul comunei Bugiulesti,
judetul Vâlcea, în punctul numit Valea
lui Graunceanu, de catre antropologii români
Constantin si Dardu Nicolaescu-Plopsor. Comunicate
si atestate la diverse congrese internationale,
aceste decoperiri ar putea reprezenta prima statiune
australopitecina descoperita pe continentul european,
cele mai vechi urme de vietuire umana, din perioada
de început a procesului de hominizare, în
cea mai timpurie etapa din istoria omenirii, prepaleoliticul.
Viata umana nu a putut aparea decît
într-o zona cu sare la îndemâna.
Spatiul Carpatic reprezinta un astfel de loc priviligiat
natural. Între toate zonele lumii, Spatiul
Carpatic se bucura de cea mai mare densitate de
resurse de sare: peste 300 masive de sare, de
calitate deosebita, usor de exploatat, unele fiind
chiar la suprafata solului, sub forma unor munti
(dealuri) de sare. În afara acestor peste
300 masive de sare, situate pe ambele versante
ale Carpatilor, în Spatiul Românesc
se mai gasesc peste 3 000 de izvoare sarate (Dr.
I.P. Voitesti, 1920) si numeroase lacuri sarate
(Amara, Razelm, Lacul Sarat etc.).
Mama noastra ne-a spus ca, în
copilarie, dupa primul razboi mondial, în
comuna Pietricica, judetul Bacau, luau, cu galeata,
apa sarata, dintr-o slatina, cu care gateau mâncarea.
Începînd din mileniul
VI î.e.n. are loc o explozie demografica,
iar apoi o înmultire permanenta a populatiei,
astfel ca oamenii au trebuit sa se raspîndeasca,
sa traiasca si în zone lipsite de zacaminte
de sare.
Dependenta de sare fiind fiziologica,
naturala, a facut ca aceasta raspîndire
a populatiei sa fie conditionata de asigurarea
aprovizionarii continui cu sare a populatiilor
care roiau din Spatiul matca. Asa s-au dezvoltat
stravechile drumuri ale sarii care pleaca din
Carpati, radial, în toate directiile: spre
sud, spre vest, spre nord, spre est, ca o Roza
a vînturilor. De-a lungul acestor drumuri
au aparut noi si noi asezari omenesti, din ce
în ce mai departate de sursele de sare.
Un astfel de drum pornea de la salina
Slanic, trecea prin Bucuresti, unde a si ramas
o artera care poarta numele Drumul sarii, traversa
Dunarea si ajungea pîna la Bosfor.
Transportul la distante din ce în
ce mai mari nu era scutit de dificultati si de
pericole, riscuri care trebuiau platite. De aceea,
sarea era scumpa, ajungînd în unele
momente, în anumite zone, moneda de schimb.
Din aceasta situatie s-a nascut expresia a fi
(prea) sarat = a fi (prea) scump, referitor la
un bun, o marfa. De asemenea, avem expresia daca
se varsa sare iese cearta, justificata numai de
raritatea si pretul ridicat al sarii în
acele timpuri.
Fiind un produs de mare pret, sarea
facea parte, în unele zone, dintre produsele
care se aduceau ca daruri la altarele diverselor
divinitati.
Pe masura îndepartarii oamenilor
de sursele naturale de sare ia nastere un comert
deosebit de prosper cu sare, ca aliment de stricta
necesitate. Rolul sarii în istorie a fost
crucial: Venetia s-a dezvoltat, la-nceput, datorita
comertului cu sare si a purtat razboaie ca sa
nu piarda monopolul comertului cu sare, iar Londra
si Hamburgul s-au dezvoltat în legatura
cu comertul cu sare.
Dardu Plopsor sustinea ca, la Geti,
sarea era considerata ca având însusiri
mitico-magice, asa-zisele fructiere dacice nefiind
altceva decît recipiente rituale pentru
sare.
Asupra însusirilor mitice
lucrurile sînt neîndoielnice. J.J.
Ehrler (13. p. 46) scrie: Juramîntul (românilor)
se depune pe APA, PAINE si SARE (subl. ns.), deoarece
se stie ca românul - odata ce a jurat pe
acestea - îndura mai degraba tortura si
îsi da viata decît sa declare ceva
sau sa-si tradeze complicii, asa dupa cum s-a
întâmplat în mai multe rânduri.
Este vorba de un juramînt sacru!
În Calus, un ritual preistoric
atestat numai în România, o datina
multimilenara în legatura cu o zeitate zoomorfa
(CALUL), în Cercul sacru se depun pentru
a fi vrajite de Calus, numai produse - simboluri
ale alimentatiei - ale Spatiului Românesc:
DROB DE SARE, seminte, dar numai din plante care
cresc în Spatiul Carpatic din stravechime:
grâu, mei, orz, ovaz, secara, niciodata
porumb (Ion Ghinoiu, Calusul, comunicare prezentata
la S.C.{. GETICA, la 19 iunie 1993).
Aspectul magic este foarte raspîndit:
sarea se foloseste în diferite descântece
si în talismane, pentru vindecarea unor
boli (14, p. 19, 84, 202, 245, 247, 376, 384,
388, 393).
Ca simboluri ale alimentatiei, ale
conditiilor minimale de existenta, la Români,
si numai la Români, oaspetii dragi erau
si sînt primiti cu pâine si sare,
în semn de prietenie si de ospitalitate.
Doua forte ocîrmuiesc lumea:
Foamea si Dragostea (Schiller). Foamea era conditia
de existenta a insului, dragostea a speciei. Ca
specia sa subziste trebuie ca insii care o compun
sa-si asigure, în primul rând, existenta
individuala. De aceea, alimentatia, simbolurile
ei, reprezenta o constanta existentiala care-i
jaloneaza insului si, indirect, speciei, viata,
de la nastere la mormînt. Nimic nu se facea
fara rost în momentele de început
ale existentei umanitatii ca si pe tot parcursul
evolutiei sale, pîna de curând, la
aparitia asa-zisei societati de consum. În
antecedentele sale omul a depins de natura si
a colaborat cu ea, într-un proces, el însusi,
natural. Viata nu era usoara, iar omul era format
si pregatit pentru lupta zilnica a vietii. De
aici totul, în existenta sa, decurgea si
se înfaptuia sub imperiul necesitatii, moasa
oricarui act constient din lunga istorie a umanitatii.
Când, azi, constatam ca numeroase
popoare europene, ne referim la cele care ne-au
lasat mentiuni în acest sens, îsi
revendica originea Carpatica (spanioli, francezi,
englezi, danezi, scandinavi), iar pentru altele,
daca nu gasim aratari ale lor, directe, ne vorbesc
documentele de diverse feluri, tot scenariul de
desfasurare al acestei evolutii îsi are
temeiul în conditiile mai usoare, mai favorabile
pentru viata oferite, în mod natural, de
Spatiul Carpatic, una din acestea fiind aceea
ca a reprezentat, milenii în sir, solnita
Europei.
|
