|
Credite capcana
Goana dupa
credite cât mai avantajoase atrage populatia
în numeroase capcane.

In cazul creditelor imobiliare sau
ipotecare în euro cu dobânzi sub 6%,
sau chiar sub 5% pe an, desi par foarte atractive,
dobânda anuala efectiva este cu 2, pâna
la 3% mai mare decât cea din oferta promotionala.
Numeroase banci au scazut
dobânda de la 15-20%, pâna la 6% pe
an. Conform bankingnews.ro, multe dintre ofertele
bancilor cu dobânda scazuta au mai degraba
o forma publicitara. În realitate, aceasta
scadere importanta a dobânzii este urmata
de introducerea unui comision lunar, sau anual.
Astfel, comisionul este pentru client ca o a doua
dobânda, care ar trebui sa fie adaugata
dobânzii promotionale.
Pentru a evita astfel de capcane,
atunci când solicitati acordarea unui credit
imobiliar în euro cu o dobânda sub
8% pe an, trebuie sa aflati daca banca percepe
comision ce se aplica periodic la soldul creditului,
calculat lunar sau anual, sau daca dobânda
afisata este valabila numai pe o perioada fixa,
de unu sau doi ani. De exemplu, Banca HVB-Tiriac
ofera credite cu o dobânda de 5,95 la suta
pe an. Dupa includerea comisionului de 0,2% pe
luna, dobânda totala va ajunge la 8,3 la
suta pe an. La Volksbank, dobânda la creditul
imobiliar în euro este de 5,95% pe an, însa
dupa ce adaugati comisioanele de 0,1 la suta pe
luna de acordare si de 1,85 la suta pe an, dobânda
finala se ridica la 9 la suta pe an. Raiffeisen
Bank afiseaza dobânda de 6,9&, iar dupa
perceperea comisionului de 0,9 la suta pe an,
dobânda perceputa clientului atinge procentul
de 7,8 la suta. (D.P.)
Sursa: http://gazetadehunedoara.ro/
|